Evenimente

A 58-a Reuniune de Adunări ale Statelor Membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), 24 septembrie – 2 octombrie 2018, Geneva

În perioada 24 septembrie – 2 octombrie 2018, delegaţia României participă la cea de-a 58-a Reuniune de Adunări ale Statelor Membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), care se desfăşoară la Geneva, Elveţia. În calitate de stat membru OMPI, România este reprezentată de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Oficiul pentru Drepturile de Autor din România (ORDA) şi Reprezentantul permanent al României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi Organizaţiile Internaţionale cu sediul în Elveţia.

Adunarea Generală OMPI, principalul organ de decizie, reuneşte în această perioadă delegaţiile celor 191 de state membre, având drept obiectiv evaluarea progreselor înregistrate în activitatea Organizației și aprobarea direcțiilor strategice de dezvoltare pentru următorii doi ani (2019-2020).

În conformitate cu agenda de lucru consolidată, au loc dezbateri asupra rapoartelor de activitate ale comitetelor OMPI, în particular, Comitetul Permanent pentru Dreptul Brevetelor, Comitetul Permanent pentru dreptul mărcilor, desenelor și modelelor industriale și indicațiilor geografice, Comitetul pentru Dezvoltare și Proprietate Intelectuală, Comitetul Permanent pentru Drepturile de Autor și Drepturile conexe, Comitetul Interguvernamental privind Proprietatea Intelectuală și Resursele Genetice, Cunoştinţele Tradiționale și Folclor, Comitetul Consultativ privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

De asemenea, delegaţiile statelor membre vor continua discuţiile privind adoptarea Programului și Bugetului OMPI pentru 2019-2020, deschiderea unor noi birouri externe ale OMPI, convocarea unei Conferinţe Diplomatice pentru adoptarea Tratatului privind dreptul desenelor şi modelelor industriale (DLT) pentru sfârșitul primului semestru al anului 2019, precum şi Convocarea unei Conferinţe Diplomatice pentru adoptarea unui Tratat privind protecţia Organizaţiilor de Radiodifuziune.

Delegația României s-a aliniat declarației Grupului regional al Țărilor Europei Centrale și Statelor Baltice (CEBS) din care face parte, apreciind activitatea desfășurată de Secretariatul OMPI și statele membre în asigurarea stabilității politice și financiare a organizației. Totodată, România se enumeră printre statele care au susţinut o declaraţie de ţară, prilej cu care, dl Ionuţ Barbu, Director General OSIM a comunicat priorităţile României în cadrul OMPI, legate de dreptul brevetelor, dreptul mărcilor, al desenelor şi modelelor industriale şi al indicaţiilor geografice, resurselor genetice, precum şi referitor la aplicarea dreptului în domeniul proprietăţii intelectuale.

Un accent deosebit, în cadrul intervenţiei României a fost pus pe candidatura ţării noastre de găzduire a unui birou extern OMPI la Bucureşti. Astfel, România a reiterat beneficiile pentru organizaţie, ce decurg din deschiderea unui astfel de birou şi a insistat asupra cadrului care cuprinde Principiile Directoare privind birourile externe OMPI, evidențiind faptul că Grupul Regional al Ţărilor Europei Centrale şi Statelor Baltice (CEBS) este în continuare singura regiune în care OMPI nu are o reprezentare geografică printr-un birou extern al acestei organizaţii, precum şi istoricul negocierilor purtate pe acest subiect.

ompi2
ompi2
ompi2
ompi2
ompi2
ompi2

Seminar OSIM

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) organizează la Sinaia, în perioada 23 – 25.10.2018, la Hotel Mara,
Seminarul naţional cu tema:

„100  DE ANI DE PROTECŢIE A MĂRCILOR; EVOLUŢII, PERSPECTIVE, PROVOCĂRI”

Programul evenimentului

Seminarul îşi propune să asigure dezbaterea unor teme de real interes pentru specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul proprietăţii industriale.

Înscrierile pentru participarea la seminar se fac pe baza formularului anexat în format pdf şi în format doc, completat şi transmis la OSIM pe fax, la numărul: 021-312.38.19  sau pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Nu se percepe taxă de participare.

Persoane de contact pentru detalii organizatorice sunt dna Mariana Hahue (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.) și dna Irina Toltică (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ), număr de telefon centrală OSIM: 021- 306.08.00/01/02/…/28/29, interior 208.

Numărul maxim de participanţi este de 50 de persoaneOrdinea de înscriere fiind ordinea transmiterii formularului anexat.

Data limită pentru înscriere este: 15 octombrie 2018.

Simpozionul Internațional ”PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ ÎNTR-O ECONOMIE INOVATIVĂ” – ediția a XIV-a

În perioada 6-7 septembrie 2018, delegația OSIM condusă de Dl. Director General Ionuț BARBU, participă, la invitația D-nei Alicjia Adamczack Președintă a Oficiului de Brevete din Republica Polonia, la cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului Internațional ”PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ ÎNTR-O ECONOMIE INOVATIVĂ” desfășurat sub înaltul patronajul onorific al Președintelui Republicii Polonia.

Seminarul a reunit un număr de peste 300 de participanți din 17 țări, atât din mediul de afaceri cât și din cel academic, și a reprezentat un bun prilej pentru un schimb de experiență între cei prezenți la acest eveniment de înalt nivel profesional.

La solicitarea organizatorilor, delegația OSIM a prezentat în cadrul secțiunii ”Proprietatea Industrială pentru mediul de afaceri-audit al proprietății intelectuale într-o întreprindere” metodologia de implementare precum și experiența dobândită în Proiectul ”Prediagnoza de Proprietate Intelectuală”, care s-a bucurat de interes din partea participanților.

sipiei
sipiei
sipiei
sipiei

Conferinţa la Nivel Înalt de la Beijing între autoritățile publice cu atribuții în domeniul PI

Experienţa României în protecţia resurselor genetice şi cunoştinţelor tradiţionale, prezentată la Conferinţa la Nivel Înalt de la Beijing între autoritățile publice cu atribuții în domeniul PI din ţările de-a lungul Centurii şi Drumului

În perioada 28-29 august 2018, delegaţia României condusă de către Directorul General al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, dl Ionuţ Barbu şi dna Mirela-Liliana Georgescu, Şef Serviciu Examinare Fond Chimie-Farmacie, au participat la Conferinţa la Nivel Înalt între autoritățile publice cu atribuții în domeniul proprietăţii intelectuale din ţările de-a lungul Centurii şi Drumului, organizată la Beijing de către Administraţia Naţională de Proprietate Intelectuală a Republicii Populare Chineze (CNIPA) în cooperare cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) şi alte autorităţi guvernamentale relevante din China.

Având în vedere nivelul înalt de organizare, Conferința a întrunit reprezentanți ai autorităților publice cu atribuții în domeniul proprietăţii intelectuale (PI), organizațiilor internaționale și regionale, şi ambasadelor din China din aproape 60 de țări de-a lungul Centurii şi Drumului, precum și 300 de invitați din partea membrilor reuniunii inter-ministeriale pentru implementarea Strategiei Naționale de PI a Consiliului de Stat, sistemului naţional de PI, serviciilor de PI şi cercurilor academice.

Consilierul de Stat chinez, Wang Yong, care a deschis lucrările conferinței cu un discurs cheie, a accentuat necesitatea extinderii şi intensificării cooperării în domeniul PI între țările și regiunile de-a lungul Centurii şi Drumului, în vederea formării accelerate a unui model nou de inovare prin utilizarea eficientă a sistemului de PI. În acest context, autoritățile publice cu atribuții în domeniul PI depun eforturi concertate pentru îmbunătățirea legislaţiei și regulamentelor de aplicare aferente, sporirea calităţii și eficienței examinării obiectelor de PI, crearea unui climat de protecție a PI care să favorizeze deschidere, transparență, imparțialitate și eficiență, contribuind astfel la prosperitatea economică și dezvoltarea inovatoare în regiune.

Discuţiile în cadrul conferinței s-au concentrat pe consolidarea cooperării în domeniul PI în rândul țărilor de-a lungul Centurii şi Drumului în vederea dezvoltării comunității de PI, pe următoarele principii: incluziune, dezvoltare, cooperare și beneficii reciproce. În acest context, Directorul general al OMPI, Francis Gurry, a apreciat eforturile guvernului chinez în promovarea unei astfel de cooperări între țările de-a lungul Centurii şi Drumului, precum și sprijinul pe care China l-a demonstrat pentru activitatea OMPI.

În cadrul conferinței, delegaţia OSIM a participat la schimbul de opinii cu privire la importanța PI în modernizarea capacității instituţionale pentru industrii și facilitarea dezvoltării economice pentru ţările de-a lungul Centurii şi Drumului, dezvoltarea sistemelor globale de PI și a strategiilor comune pentru a face față noilor provocări în era digitală – legi, politici și cooperare consolidată, promovând astfel inovația prin comercializarea și utilizarea mai eficientă a PI ca un activ intangibil cheie. De asemenea, delegaţia OSIM s-a familiarizat cu cele mai bune practici cu privire la consolidarea protecţiei drepturilor de PI şi explorarea modelelor de protecţie a DPI în vederea creării unui mediu de afaceri favorabil în ţările de-a lungul Centurii şi Drumului și cooperarea multilaterală sustenabilă în domeniul PI în vederea susţinerii inovării și creativității.

În contextul panelului de discuţii “Protecţia eficientă a resurselor genetice, cunoştinţelor tradiţionale şi expresiilor cultural tradiţionale – sisteme juridice şi cele mai bune practici“, organizat la 28 august 2018, delegaţia OSIM a contribuit cu o prezentare naţională întitulată “România: implicare şi experienţă în protecţia resurselor genetice şi cunoştinţelor tradiţionale“.

În cadrul mesei rotunde “Proprietatea Intelectuală“ din 29 august 2018, dedicată autorităţilor de PI din cadrul ţărilor de-a lungul Centurii şi Drumului, inclusiv cu participarea reprezentanţilor OMPI, OEAB, ASEAN şi observatorilor, delegaţia OSIM s-a familiarizat cu activităţile de cooperare elaborate la Conferinţa de Nivel Înalt în domeniul PI, desfăşurată în anul 2016, precum şi cu cele 5 proiecte noi pentru domenii specializate, inclusiv realizarea următoarelor studii, propuse de către Administraţia Naţională de Proprietate Intelectuală a Republicii Populare Chineze:

   1. Studiu comparativ privind procedurile de examinare a brevetelor
   2. Studiu comparativ privind procedurile de examinare a mărcilor
   3. Studiu comparativ privind procedurile de examinare a desenelor și modelelor
   4. Promovarea serviciile globale de PI administrate de OMPI
   5. Cooperarea in vederea schimbului de datelor în domeniul PI

Având în vedere obiectivele evenimentului, autoritățile publice cu atribuții în domeniul proprietăţii intelectuale din ţările de-a lungul Centurii şi Drumului participante la Conferinţa de la Beijing au fost încurajate, pe bază de voluntariat, să adere la unul sau mai multe dintre cele cinci proiecte.

beijing
beijing
beijing
beijing
beijing
beijing4
beijing4

Simpozion

Simpozion ROMINVENT : “Protecția și apărarea proprietății intelectuale. Combaterea contrafacerii şi pirateriei, o misiune imposibilă ?“

OSIM a participat la Conferinţa „Contrafacerile în industria alimentară” şi la cea de-a doua Ediţie a „Galei proprietăţii intelectuale”

Vineri, 08 iunie 2018, doi reprezentanţi ai OSIM au participat la Conferinţa „Contrafacerile în industria alimentară” şi la cea de-a doua Ediţie a „Galei proprietăţii intelectuale”, organizate de Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, Legal Magazin şi Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, ce s-au desfăşurat în Aula Carol I a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

În cadrul conferinţei au fost atinse următoarele teme de discuţie: „Rolul autorităţilor în asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială”, „Sectoarele din industria agroalimentară cele mai afectate de fenomenul contrafacerii”, „Studii de caz – companii care îşi protejează eficient mărcile Jurisprudenţă în domeniul contrafacerilor”, „Activităţi de creştere a gradului de conştientizare cu privire la valoarea proprietăţii intelectuale şi prejudiciile cauzate de contrafacere şi piraterie”, ocazie cu care, reprezentantul OSIM a prezentat tema „Rolul OSIM în respectarea şi apărarea drepturilor de proprietate industrială şi lupta împotriva contrafacerii.

Totodată, în cadrul Galei proprietăţii intelectuale, OSIM a primit „Premiul pentru contribuţia majoră la respectarea drepturilor de proprietate industrială.

gpi1
gpi1
gpi1
gpi1

gpi1

Conferinţa PRIA IT&C and Intellectual Property

„Invenţii implementate cu ajutorul calculatorului protejate prin modele de utilitate” a reprezentat tema care a fost dezbătută în cadrul Conferinţei PRIA IT&C and Intellectual Property ce s-a desfăşurat la Athenee Palace Hilton Bucureşti.

pria
pria
pria
pria
pria
pria
pria
pria

OSIM a participat la a X-a ediţie a expoziţiei EUROINVENT 2018

În perioada 17-19 mai experţii OSIM au participat la a X-a ediţie a expoziţiei EUROINVENT 2018. Expoziţia a fost organizată de Forumul Inventatorilor din România, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în colaborare cu numeroase instituţii academice naţionale şi internaţionale.
Specialiştii OSIM au avut şi de această dată ocazia de a răspunde sutelor de întrebări privind procedura de brevetare a soluţiilor tehnice sau de înregistrare a mărcilor şi desenelor industriale.

euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1
euroinvent1

Conferinţa „Connecting Europe through Innovation”

OSIM a participat cu expoziţia „PUTEREA ISTORIEI 1918-2018”,dedicată brevetelor regale şi mărcilor înregistrate acum 100 de ani, la cea de-a doua ediţie a conferinţei „Connecting Europe through Innovation”, organizată de doamna europarlamentar Claudia Țapardel în colaborare cu Ministerul Economiei și Parlamentul României.

ceti1
ceti2
ceti3

Ziua mondială a Proprietăţii Intelectuale 2018 Conferinţa “Powering Change: Women in Innovation and Creativity”

La initiaţiva Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, conferinţa a avut loc în data de 16 mai 2018 şi a urmat tema din acest an a zilei internaţionale a Proprietăţii Intelectuale, dedicată aportului femeilor la dezvoltarea economică şi industrială in România şi în lume.

În cadrul evenimentului, specialişti din cadrul OSIM au susţinut o serie de prezentări privind importanţa şi activităţile oficiului nostru şi de asemenea un omagiu adus femeilor inventatoare.

1am
2am
3am

4am

Seminar „PROMOVAREA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA – IMPLICAREA CENTRELOR REGIONALE PATLIB”

În data de 15 mai 2018, în cadrul OSIM, s-au desfăşurat lucrările Seminarului cu tema „PROMOVAREA PROTECȚIEI PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE ÎN ROMÂNIA – IMPLICAREA CENTRELOR REGIONALE PATLIB”.
 
În cuvântul de deschidere, Dl. Ionuț Barbu – Director General al OSIM, a subliniat importanța activității Centrelor Regionale PATLIB în ceea ce privește promovarea protecției proprietății industriale în țară, remarcând rolul Centrelor în crearea și consolidarea unei culturi în acest domeniu.
 
Seminarul a reprezentat atât un eveniment de un înalt nivel profesional cât și un bun prilej de schimb de experiență între specialiştii OSIM şi reprezentanţii Centrelor Regionale PATLIB.

Materiale prezentate în cadrul Seminarului:

seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib
seminar patlib

seminar patlib

Conferinţa PATLIB 2018, Ljubljana, Slovenia, 3-4 mai 2018

Felicitări reprezentanților CRPPI-PATLIB Cluj și CRPPI-PATLIB Iași pentru prezentările susținute în cadrul Conferinței!
Mult succes tuturor specialiștilor din cadrul CRPPI-PATLIB România în activitatea de promovare a importanței protecției proprietății industriale!

patlib
patlib
patlib

OSIM a sărbătorit Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Mulţumim tuturor celor care au sărbătorit alături de noi Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale!

 img ev expo 26aprilie

Delegaţia Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) în vizită de lucru la OSIM, 25 – 26 aprilie 2018

În perioada 25 – 26 aprilie 2018, o delegație din cadrul Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), formată din specialiștii în domeniul tehnologiilor informaționale și e-transformare a efectuat o vizita de lucru la OSIM.
În cadrul vizitei, delegația AGEPI a avut discuții cu Conducerea OSIM și a efectuat un schimb de experienţă cu specialiștii din cadrul OSIM vizând sistemele „front office”/”back office” şi diseminare informaţii utilizate în cadrul OSIM pentru mărci, desene şi modele industriale.
Vizita se înscrie în seria schimburilor de experiență prevăzute în Programul comun de cooperare între OSIM și AGEPI pentru anii 2018-2019.

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.